Plecând de la toate aceste elemente, putem concluziona faptul că, prin intermediul unui sistem de supraveghere video, o serie de avantaje sunt maximizate, de la aspecte ce țin de siguranță și prevenire infracțiuni până la maximizarea capacității de muncă. În vederea optimizării acestor sisteme și integrării lor cu alte componente tehnologice existente, compania IGF Grup vă propune proiecte fezabile de asigurare a monitorizării, totul pentru a avea control permanent, chiar de pe telefonul mobil, asupra funcționării camerelor video.

Care sunt principalele caracteristici ale acestor camere? În primul rând, discutăm despre o alimentare pe bază de captare energie solară și baterie integrată. La nivel practic, panoul solar preia energia, o acumulează în cadrul bateriei, iar autonomia (în funcție de model), poate dura chiar și câteva zile în vederea asigurării monitorizării. Calitatea ridicată a imaginii poate fi de la full hd până la 2 sau chiar 4k. În același timp, pentru claritate, se poate achiziționa modelul cu viziune nocturnă, dar și cu senzori de mișcare.

Prin caracteristica lor „rotativă”, aceste camere au posibilitatea de a se roti la 360°, fără a omite anumite unghiuri din proximitate. În același timp, detaliile legate de calitatea imaginilor nu trebuie nici ele omise. Prin rezoluțiile ridicate, dar și senzorii de detectare a mișcării, aceste sisteme implementate de către IGF Grup sunt indicate pentru toate tipurile de proprietăți și mai ales, pentru momentele în care sunteți la mare distanță de acestea. Există în comerțul de profil atât modele cu fir cât și cu conectivitate wireless, în funcție de preferințele clientului. De asemenea, nu trebuie să omitem din context nici rezistența ridicată la condiții meteo versatile și chiar extreme.

Din perspectiva caracteristicilor tehnice, aceste modele night vision au vedere nocturnă (cu infraroșu), cu o claritate ridicată în captarea imaginilor. Dacă sunt montate în proximitatea zonelor de iluminat stradal, aceste camere pot înregistra chiar și cele mai precise detalii din zona vizată. Ideale pentru toate tipurile de spații, cu senzori avansați și funcții inteligente, aceste modele de camere de supraveghere sunt implementate rapid de către specialiștii IGF Grup, cu respectarea normelor și prevederilor în vigoare.

Cu siguranță o mare parte dintre clienții noștri doresc să cunoască principalele avantaje ale acestor tipologii de camere. Ei bine, ne rezumăm descrierea la câteva specificații: instalare rapidă de către angajații noștri (la fel și configurare), posibilitatea monitorizării de la distanță direct de pe propriile device-uri, posibilitatea rapidă de schimbare a poziției, claritate și stocare, dar și economie de energie atunci când vorbim despre produse care se pot alimenta prin energie solară.
Instalarea corectă, etapizată, radiografia inițială a nevoilor de monitorizare asociate locației, dar și accesul la propriile echipamente care ajută în montaj, toate aceste elemente sunt esențiale pentru imaginea noastră de brand. Dacă doriți să integrați sistemul de supraveghere cu alte funcționalități existente la nivelul locației, veți primi și suport tehnic în acest sens! Serviciile de mentenanță au rolul de a asigura funcționarea tuturor componentelor în parametri optimi.

Pornind de la realitatea mai sus menționată, este foarte important ca, în calitate de clienți, să identificați acele servicii care se pliază pe nevoile dumneavoastră financiare! Practic, vă recomandăm să realizați o analiză obiectivă cu privire la prețuri și oferte, dar și la implicațiile aferente, totul pentru a vă transforma proiectul în realitate. Montajul unor camere de supraveghere implică activități succesive, de la identificarea tipologiei potrivite până la teste de funcționare.


